Au început lucrările la Drumul Expres Craiova –Pitești
Liderul social-democrat Liviu Dragnea și ministrul transporturilor Răzvan Cuc au fost prezenți miercuri la granița dintre județele Dolj și Olt, la inaugurarea lucrărilor la tronsonul 1 și 2 al drumului expres Craiova – Piteşti.
Cine au fost Constantin şi Elena, cei doi sfinţi prăznuiţi pe 21 mai
Credincioșii ortodocși îi serbează, marți, pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, datorită cărora creştinismul a devenit religie permisă, jertfele sângeroase au fost interzise şi duminica a fost stabilită zi de odihnă în Imperiul Roman, perioada în care au domnit fiind cunoscută ca "Epoca de Aur".
Cod GALBEN de averse şi furtuni
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni dimineaţă, o nouă atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată, prin care a fost prelungită perioada de valabilitate până marţi dimineaţă şi a fost extins numărul de judeţe afectate, de la nouă la 27.
TIR încărcat cu cărămidă, răsturnat la Saru VIDEO
Un grav accident rutier a avut loc în noaptea dintre duminică și luni pe Drumul European 574, zona Pădurea Saru.
Prognoză BNR: Inflaţie de 4,2% pentru finalul acestui an
Banca Naţională a României (BNR) a majorat la 4,2% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi estimează o inflaţie de 3,3% pentru 2020, a anunţat, miercuri, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, într-o conferinţă de presă în care a prezentat Raportul trimestrial asupra inflaţiei.
prev
next
Un grav accident rutier a avut loc în noaptea dintre duminică și luni pe Drumul European 574, zona Pădurea Saru.
Polițiștii Serviciului de Investiții Criminale au reținut un bărbat bănuit de săvârșirea...
În această săptămână, conform Planului de operaţiuni al Organizaţiei Poliţiilor...
Liderul social-democrat Liviu Dragnea și ministrul transporturilor Răzvan Cuc au fost prezenți miercuri la granița dintre județele Dolj și Olt, la inaugurarea lucrărilor la tronsonul 1 și 2 al drumului expres Craiova – Piteşti.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni dimineaţă, o nouă atenţionare Cod...
Banca Naţională a României (BNR) a majorat la 4,2% prognoza de inflaţie pentru finalul...
După Osica de Sus și Rusănești, DSVSA Olt a ridicat restricţiile și în gospodăria din Cilieni, afectată de pesta porcină. Testele de laborator au arătat că porcul santinelă este sănătos.
Un număr de şase focare de varicelă sunt în evoluţie la unităţi de învăţământ...
Marţi, 9 aprilie, în ședință extraordinară, consilierii județeni au apobat bugetul județului...

Life style

Ultimul episod al serialului de televiziune "Urzeala Tronurilor/ Game of Thrones" a stabilit un nou record de audiență, 19,3 milioane de persoane urmărind show-ul duminică seară, în SUA, a anunțat producătorul HBO, citat de Reuters.

Legea insolventei personale nu se poate aplica. De ce?

Evaluare utilizator: 5 / 5

Steluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță activă
 

insolventa personalaLegea este complexă și necesită mult timp pentru studiu și dezbatere. S-a obținut un termen mai lung pentru intrarea în vigoare – 6 luni, pentru ca, în acest interval, să se procedeze la înființarea comisiilor, instruirea celor implicați în procedură, dar și pentru informarea/ educarea potențialilor beneficiari ai actului normativ.

Cum se aplica (daca se va aplica) in concret

Formele procedurii de insolvență reglementate de proiectul de lege sunt:

1. procedura de insolvență pe bază de plan de rambursare a datoriilor;

2. procedura judiciară de insolvență prin lichidare de active;

3. procedura simplificată (accelerată) de insolvență.

Ultima formă de procedură este strict pentru cei care nu mai au capacitate de muncă – pensionari de vârstă, deci peste 65 ani, bolnavi încadrați în grade de handicap sau pensie de boală și s-a dorit a fi o formă de protecție socială.

Procedura de insolvență pe bază de plan este concepută ca o procedură administrativă ce se va desfășura sub supravegherea/controlul unei Comisii de insolvență organizată la nivelul fiecărui județ, formată din reprezentanți ai ANPC, Ministerului Muncii și Protecției sociale și Ministerului Finanțelor Publice. Doar aspectele litigioase vor ajunge la instanță.

Procedura judiciară de insolvență prin lichidare de active se aplică debitorilor a căror situație financiară este iremediabil compromisă. Acestora li se valorifică bunurile (cu excepția celor neurmăribile) în cadrul procedurii colective pentru a se putea acoperi o parte cât mai mare din pasiv.

Aceste proceduri sunt de competența de primă instanță a judecătoriei. Pentru apel e competent tribunalul. Pentru a se opta pentru judecătorie s-a avut în vedere faptul că procedura se aplică persoanelor fizice consumatori, aflați într-o situație financiară precară și aceștia trebuie să fie mai aproape de domiciliu, să fie cheltuieli mai reduse, dar și faptul că judecătoriile au și acum în competență contestațiile la executarea silită, acțiunile în pretenții de valoare redusă, partajele etc.

Deci nu se poate aplica pentru ca nu exista institutiile prevazute de lege.

Avocat COLTUC MARIUS VICENTIU

Video Slatina

Culinar

Ouăle roşii, simbol al Sărbătorii Sfintelor Paşti, alături de tradiţionala pască şi de cozonaci se pregătesc, de obicei, în Joia Mare. Ouăle înroşite în această zi, potrivit tradiţiei, nu se strică pe tot parcursul anului, chiar mai mult, nu se vor strica niciodată.
Ingredientele pentru șase porții: carne de vită 900 g
Preparare: Varza, curățată de foile de prisos, se împarte în șase părți egale și se opărește cu...

oferta filmari

Economie

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, marţi, adoptarea unui act normativ prin care TVA va scădea de...
După implementarea cu succes a programului TOMATA, Ministerul Agriculturii a demarat programul...

Beauty & style

Vedete de cinema printre care Salma Hayek şi Eva Longoria au celebrat rolul femeilor în industria filmului în cadrul unei gale strălucitoare desfăşurate duminică la Cannes, în contextul eforturilor de promovare a egalităţii de gen în cinema, domeniu în care, potrivit...
Centrul Cultural „Eugen Ionescu“ a fost gazda a celei de a III a ediții a...
Foloseşte creionul dermatograf maro sau brun închis pentru a accentua linia genelor numai pe...

Medicină veterinară

Ai grijă de animăluțul tău? Atunci urmărește cu atenție rândurile următoare întrucât babesioza este o boală groaznică și se vindecă foarte greu. 
Free Joomla! templates by Engine Templates
loading...