Percheziții în domeniul construcțiilor

Evaluare utilizator: 0 / 5

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
 

perchezitii evaziune fiscalaPolițiștii olteni au efectuat joi dimineaţă nouă percheziții domiciliare pe raza a trei județe, la persoane bănuite de evaziune fiscală în domeniul construcțiilor.

Poliţişti de investigare a criminalității economice și de la acțiuni speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt au efectuat percheziţii domiciliare în județele Olt, Argeș și Vâlcea, în două dosare penale, în care se desfășoară cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală. "În urma percheziţiilor, au fost ridicate documente de evidență contabilă, în vederea probării activităţii infracţionale. De asemenea, cinci persoane vor fi conduse la sediul poliției, pentru audieri și dispunerea măsurilor legale. În fapt, acestea sunt bănuite că, în perioada 2011-2016, în calitate de administratori a două societăți comerciale din domeniul construcțiilor, cu sediul în municipiul Slatina și în orașul Scornicești, ar fi înregistrat în evidența contabilă cheltuieli care au la bază operațiuni fictive", se arata intr-un comunicat de presă al IPJ Olt.

In activitatea infracțională aceștia s-ar fi folosit de 20 de firme de tip fantomă, creând un circuit tip suveică, și nu ar fi evidențiat în documentele legale ale societății, în întregime, veniturile obţinute, în scopul diminuării obligațiilor fiscale și sustragerii de la plata bugetului de stat a TVA și a impozitului pe profit. Prejudiciul cauzat bugetului de stat prin activitatea infracţională este de aproximativ 2,4 milioane lei, reprezentând TVA și impozit pe profit.