Descinderi la hoții de carburanți

Evaluare utilizator: 0 / 5

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă

descinderile hoti

Aproape 200 de poliţişti din judeţele Dolj, Argeş, Mehedinţi, Olt şi Dâmboviţa au efectuat, luni dimineaţa, 45 de percheziţii, într-o cauză în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat.

Două percheziții au avut loc în judeţul Olt, restul de 43 desfăşurându-ş

e în judeţele Dolj – 19, Argeş – 21, Mehedinţi – două şi Dâmboviţa – una. Percheziţiile au fost efectuate la sediile unor societăţi comerciale, puncte de lucru ale acestora, precum şi la domiciliile sau reşedinţele unor persoane fizice şi au urmărit identificarea unor mijloace materiale de probă, documente sau bunuri ce au legătură cu faptele de furt calificat.

Din investigaţii, a rezultat faptul că, în cursul anului 2014, mai multe persoane din cadrul unei societăţi de transport de produse petroliere ar fi sustras şi valorificat însemnate cantităţi de carburant. Prejudiciul cauzat prin activităţile infracţionale depăşeşte 100.000 de euro, iar persoanele bănuite în cauză au fost duse la sediul Poliţiei Dolj, pentru audieri. În urma descinderilor, oamenii legii au confiscat mai multe calculatoare, componente şi documente considerate materiale de probă în cadrul anchetei. Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova.