7 ingrediente naturale care te apără de riduri

Evaluare utilizator: 0 / 5

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
 

fara_riduri

Ridurile, cel mai mare duşman al femeilor de pretutindeni. Nu iartă pe nimeni, nu ocolesc nicio faţă, nu uită să apară indiferent de statulul social. Însă, un singur lucru putem controla când vine vorba de riduri: momentul apariţiei.

Aşa că, dacă vrei să întârzii cât mai mult momentul în care pe faţa ta îşi fac apariţia nesuferitele riduri este momentul să acţionezi. Şi chiar dacă eşti tentată să crezi că pentru a ţine ridurile departe ai nevoie de tratamente foarte scumpe, lucrurile nu stau chiar aşa. Cu ajutorul unor ingrediente ieftine, pe care oricine le are acasă, poţi să-ţi ajuţi tenul să-şi menţină tinereţea cât mai mult timp.

Vitamina C

Nu puteam să încep "lista" ingredientelor minune, care ţin ridurile departe de tenul tău, fără vitamina C. Studiile au arătat că vitamina C, în starea ei naturală, creşte producţia de colagen. Aşa că, atunci când îţi faci un fresh de portocale, păstrează puţin suc pe care să-l aplici pe tenul curat. Infuzia de vitamina C este garantată! De asemenea, încearcă să bei cât mai des suc proaspăt de portocale. În aceeaşi categorie intră şi ananasul. Aşa că, îţi poţi masa faţa cu o felie de ananas. Fructul conţine vitamina C şi antioxidanţi care te feresc de riduri.

Mierea de albine

Calităţile nutritive şi de hidratare fac din miere un ingredient antirid perfect. Mierea are un conţinut bogat de vitamine (B1, B2, B5, B3, A, C, D şi K), acizi organici, săruri minerale, potasiu, magneziu, fosfor, calciu şi sodiu ceea ce o face un bun calmant, cicatrizant, tonifiant și antioxidant. Mai mult, datorită zahărului pe care îl conţine, care reţine apa, are o mare putere de hidratare şi hrănire. Așa că, dacă folosești mierea în tratamentele tale cosmetice tenul tău devine mai elastic, mai ferm şi mai luminos, iar ridurile se atenuează.

Uleiul din seminţe de struguri

Este un ulei bogat în acid linoleic, protejează pielea şi întârzie formarea ridurilor.

De asemenea, este cunoscut pentru propietăţilr regenerante şi este ideal pentru pielea matură şi deteriorată. Redă elasticitatea pielii şi poate fi folosit şi în zona din jurul ochilor (care se ridează cel mai uşor). Este un ulei non-gras, care pătrunde foarte uşor în piele.

Uleiul de cătină

Un alt ulei care ţine departe ridurile este cel de cătină, care are un efect puternic antioxidant şi care oferă, în acelaşi timp, pielii o nuanţă asemănătoare bronzului natural. Tenul tău va arăta mai sănătos şi mai frumos după câteva săptămâni de folosire a uleiului de cătină.

Mălai

Dacă vrei ca ridurile să întârzie cât mai mult, ai nevoie de exfoliere. Iar un exfoliant natural, foarte eficient este mălaiul. Acesta curăţă tenul, elimină celulele moarte şi le permite celulelor noi să se regenereze. Iar dacă îl combini cu mierea de albine, atunci ai un gomaj perfect pentru tenul tău.

Avocado

Avocado este un fruct minune pe care trebuie să-l incluzi în dieta ta (dacă nu eşti obişnuită cu el), dar şi în tratamentele de înfrumuseţare. Fructul bine copt se pasează cu o furculiţă până se obţine o pastă. Se întinde pe toată faţa pentru 15-20 de minute, după care se clăteşte cu apă călduţă. Tenul tău va străluci de sănătate, iar ridurile nu vor apărea prea curând.

Uleiul de cocos

Uleiul de cocos hrăneşte şi hidratează pielea. Este foarte indicat pentru tenul matur şi uscat. Se aplică pe piele ca atare sau ca ingredient în produsele cosmetice.