fonduri-europene-pentru-reabilitare-drumuri-judeene-in-olt

Evaluare utilizator: 0 / 5

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
 
Consiliul Județean Olt a obținut finanțare pentru reabilitarea și modernizarea a patru drumuri județene care tranzitează Oltul, iar pentru alte două urmează să fie aprobate în perioada imediat următoare. „Cele patru drumuri județene care sunt în curs de reabilitare sunt finanțate prin programul Operațional Regional privind îmbunătățirea infrastructurii de transport regionale și locale iar celelalte două fac parte dintr-un parteneriat regional cu Bulgaria, finanțate prin Programul de Dezvoltare Transfrontalier România-Bulgaria.“, a declarat Daniel Șarpe, director în cadrul Consiliului Județean Olt.

Valoarea tuturor acestor proiecte accesate de către Consiliul Județean Olt se ridică la aproximativ 30 de milioane de euro, din care 15 milioane euro sunt destinate celor care sunt în curs de reabilitare. Cel mai recent drum este DJ 648, în zona Vitomirești, la granița cu județul Vâlcea, lucrările urmând a fi încheiate în luna decembrie a anului în curs.

Obiectivul general al acestor proiecte îl reprezintă sprijinirea dezvoltării economice și sociale echilibrate a teritoriului situat la granița județelor Olt și Dolj precum și Olt și Vâlcea.