Ucrainenii au distrus cu rachete sediul Statului Major al Flotei ruse din Marea Neagră

patiserieCel puțin o rachetă ucraineană a lovit vineri după-amiaza sediul flotei ruse de la Marea Neagră, aflat în orașul-port Sevastopol din Crimeea, potrivit guvernatorului instalat de ruși aici, citat de Reuters.

Guvernatorul Mihail Razvojaiev a scris pe canalul său de Telegram că încă o lovitură este posibilă și i-a îndemnat pe localnici să evite centrul orașului, zona în care se află sediul flotei de la Marea Neagră.

Razvojaiev a mai spus că echipe de pompieri au sosit la fața locului pentru a stinge incendiul.

„Este posibil un alt atac. Vă rugăm să nu mergeți în centrul orașului. Nu părăsiți clădirile. Oricine se află în apropierea sediului flotei, când sună sirena, merge la adăposturi”, a scris el, potrivit TASS .

TASS, cea mai cunoscută agenție de presă a statului rus, notează de asemenea că un număr mare de ambulanțe se deplasează la fața locului, deși în momentul de față nu este clar dacă în urma loviturii au fost înregistrate victime.

Una dintre înregistrările video apărute pe rețelele de socializare arată că în sediul flotei ruse a izbucnit un incendiu, fațada sa părând să fi suferit pagube semnificative:

„Este posibil un alt atac. Vă rugăm să nu mergeți în centrul orașului. Nu părăsiți clădirile. Oricine se află în apropierea sediului flotei, când sună sirena, merge la adăposturi”, a scris el, potrivit TASS .

Acest nou atac ucrainean are loc după ce forțele ucrainene au lovit în cursul nopții de miercuri spre joi baza aeriană Sakî din Crimeea ocupată și anexată ilegal de Rusia în 2014. În cadrul atacului respectiv forțele ucrainene au folosit rachete Neptun dezvoltate autohton.

Deocamdată nu este clar dacă și în cadrul noului atac asupra Sevastopolului a fost folosit acest tip de rachetă ucraineană cu care se crede că a fost scufundată „Moskva”, fosta navă-amiral a flotei ruse de la Marea Neagră, în aprilie anul trecut. Foto: Twitter

Pin It