Accident cu un mort și trei răniți grav, la Drăghiceni

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
 

accident grav draghiceniUn grav accident rutier a avut loc sâmbătă noaptea la Drăghiceni.

În urma accidentului, un tânăr de 18 ani și-a pierdut viața iar alți trei tineri cu vârste cuprinse între 17 și 23 de ani au ajuns la spital. Cei patru se aflau într-un autoturism condus de un tânăr de 20 de ani, din Caracal, fără permis auto și aflat sub influența alcoolului, care a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat pe un câmp de la marginea drumului.

„În urma evenimentului, un tânăr de 18 ani, a decedat. Alți trei pasageri au fost răniți și transportați la spital pentru a primi îngrijiri medicale”, a declarat Alexandra Dicu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.

Singurul care a scăpat nevătămat în urma accidentului a fost șoferul din Caracal.

„La Compartimentul Primire Urgențe al Spitalului Municipal Caracal au ajuns trei pacienți, o minoră, în vârstă de 17 ani, politraumatizată în urma accidentului, un tânăr, în vârstă de 18 ani, cu traumatism cranio-facial și traumatism la membrul inferior drept și o tânără, în vârstă de 23 de ani, cu traumatism cranio-cerebral și traumatism la membrul superior stâng. Șoferul autoturismului nu prezenta urme vizibile de traumă și nu a necesitat îngrijiri medicale”, a spus Alin Băsășteanu, purtătorul de cuvânt al ISU Olt.

Şoferul nu avea permis și era într-o stare avansată de ebrietate.

„Conducătorul auto nu posedă permis de conducere. De asemenea, în urma testării sale cu aparatul alcooltest, a rezultat o concentrație de 1,05 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat”, a precizat reprezentantul IPJ.

 
Free Joomla! templates by Engine Templates
loading...