Andra Bărbulescu, acuzată de dare de mită

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
 

andra barbulescu mitaAndra Bărbulescu, fina lui Darius Vâlcov, a fost pusă sub control judiciar de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt după ce a dat mită unui angajat al AJFP Olt. Fapta a fost denunţată cu doi ani în urmă.

Andra Bărbulescu, soţia fostului deputat PSD Daniel Bărbulescu, a fost pusă sub control judiciar. Fapta pentru care o cercetează Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt este darea de mită, care ar fi avut loc în toamna anului 2017, atunci când un consilier superior de la Inspecţia Fiscală s-a prezentat să controleze firma administrată de Andra Bărbulescu. Pentru a împiedica eventuale concluzii ale controlului care i-ar fi fost defavorabile, Andra Bărbulescu i-a plasat angajatei AJFP, în geanta personală a acesteia, un plic cu 5.000 lei.

Din probele administrate până în prezent rezultă existenţa unei activităţi infracţionale care se circumscrie tipicităţii elementelor constitutive ale infracţiunii de «dare de mită», fapte prev. şi ped. de art.290 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr.78/2000, constând în aceea că, în calitate de administrator de fapt al SC BEST SALE SRL, la data de 11.10.2017, i-a remis numitei C.E. - consilier superior la A.J.F.P. Olt- Inspecţia Fiscală şi care era desemnată să desfăşoare procedura de inspecţie fiscală la sediul SC BEST SALE SRL Slatina, suma de 5.000 de lei, banii fiind puşi într-un plic, în geanta personală a funcţionarei, încât aceasta să nu ia în calcul şi să nu verifice toată evidenţa contabilă a societăţii şi pe cale de consecinţă să  stabilească obligaţii fiscale, mult diminuate, în sarcina respectivei societăţi, conform indicaţiilor stabilite de către inculpată“, a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, prin intermediul unui comunicat.

Măsura controlului judiciar a fost impusă luni, 2 septembrie, la aproape doi ani de la denunţarea faptei, pe o perioadă de 60 de zile, Andra Bărbulescu neputând să părăsească ţara fără încuviinţarea organelor de anchetă şi neputând să ia legătura cu martorii din dosar. Societatea Best Sale care trebuia controlată de Finanţe în 2017 deține cafeneaua din incinta Centrului Cultural „Eugen Ionescu“ din Slatina şi a cinematografului aparţinând Primăriei Slatina. Este afacerea a cărei terasă a fost demolată, la solicitarea edilului Emil Moț, luna trecută. Moț a solicitat să fie verificată legalitatea exitinderii terasei, astfel că firma a fost somată să demoleze contrucția ce acaparase întreaga alee. În acest moment la cinematograf totul a fost curățat și se lucrează la refacerea zonei. Din păcate, cinematograful nu va mai arăta conform proiectului inițial, din peisaj „au dispărut“ chioșcurile de informare.

 
Free Joomla! templates by Engine Templates
loading...