Majorarea cu 20% a alocațiilor a fost respinsă în Comisia de Muncă a Senatului

bani salariu minimDacă ordonanța va fi respinsă definitiv, rămâne în vigoare legea privind dublarea alocațiilor

Comisia de Muncă a Senatului a respins marți ordonanța de urgență a guvernului care prevede majorarea cu 20% a alocațiilor pentru copii începând cu luna august. Dacă decizia Comisiei va fi confirmată și de plenul Senatului, OUG-ul va fi transmis Camerei Deputaților, forul decizional.

Respingerea OUG-ului privind majorarea alocațiilor va însemna rămânerea în vigoare a legii privind dublarea acestora, adoptată la finalul anului trecut de Parlament.

Ordonanța de urgență a fost respinsă în Comisia de Muncă cu voturile PSD, cei de la USR și UDMR abținându-se, iar PNL votând împotriva respingerii.

Actul normativ urmează să intre în dezbaterea plenului, ședința fiind programată pentru azi la ora 14:00.

„Ordonanţa privind alocaţiile a primit luni, în Biroul permanent al Senatului, un termen pentru aviz şi raport din partea comisiilor permanente pentru marţi. Dacă colegii vor întocmi acest raport mâine (marţi – n.r.), ea va putea intra chiar mâine pe ordinea de zi a plenului Senatului, pentru că, de la ora 14,00, va avea loc o şedinţă”, a precizat luni președintele Senatului, Robert Cazanciuc.

 

 

 

 

 

 

Actualitate

 

 

Alte articole

Poate te interesează:

© 2020 Slatina Ta. Drepturi rezervate.