Ministrul Energiei: Gazele se vor ieftini cu siguranță

    gaze naturaleGazele pentru populaţie se vor ieftini cu siguranţă în luna iulie, odată cu liberalizarea pieţei, a declarat, luni, pentru AGERPRES, ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu.

    El a explicat că România şi-a asumat în faţa Comisiei Europene, la finele anului trecut, în cadrul unei proceduri de infringement, că va liberaliza piaţa gazelor naturale la 1 iulie 2020 şi piaţa energiei electrice la 1 ianuarie 2021.

    "În momentul de faţă, la 1 iulie, este cel mai propice moment pentru liberalizarea pieţei de gaze naturale, pentru că preţurile gazelor în regiune sunt cele mai mici din istorie. Vorbim de un preţ la bursa de la Viena în cursul lunii iunie de 24-25 de lei pe MWh, faţă de preţul reglementat în România de 68 de lei. Deci este un moment prielnic şi piaţa europeană este liberă, iar noi trebuie să ne aliniem. Eu cred că prin această liberalizare toţi consumatorii români, atât cei casnici, cât şi cei industriali, au de câştigat", a arătat Popescu.

    Ministrul a acuzat marile companii de gaze, E.ON şi Engie, de faptul că au încercat să profite de pe urma consumatorilor şi le-au transmis oferte cu acelaşi preţ începând cu 1 iulie, în loc să ofere preţuri mai mici.

    El a subliniat faptul că orice consumator poate să-şi schimbe furnizorul de gaze în cel mult 21 de zile, chiar dacă a semnat un contract nou pentru o perioadă determinată.

    "Îi sfătuiesc pe consumatori să se informeze, să se uite pe internet, să se uite pe site-ul ANRE, să nu se grăbească şi să ştie că oricând pot schimba un furnizor de gaze naturale printr-o notificare simplă, e o procedură simplă. Deci faptul că au semnat un contract sau au un contract în derulare nu înseamnă că nu îl pot schimba. Dacă au facturile achitate la zi, chiar dacă au semnat un contract, pot să se mute oricând la alt furnizor, cu o notificare prealabilă de 21 de zile", a precizat oficialul guvernamental.

    Potrivit acestuia, în cazul în care marii furnizori nu vor scădea preţurile, Legea concurenţei permite Guvernului să intervină în piaţă pentru o perioadă de şase luni. AGERPRES

    Economie

    Social

    Luni, 13 Iulie 2020 16:20

    Regatul Unit a stabilit mai multe detalii ale sistemului de imigrare bazat pe un punctaj, anunţat...

    Actualitate

    Luni, 13 Iulie 2020 15:28

    Prefectul Florin Homorean este unul dintre ultimele cazuri confirmate în județ cu noul...

    Evenimente

    Luni, 13 Iulie 2020 14:28

    Un bărbat de 37 de ani, din comuna Ianca, este acuzat că şi-a omorât prietenul de pahar, în urma...

    Actualitate

    Luni, 13 Iulie 2020 13:39

    Grupul de Comunicare Strategică atrage atenția asupra unui mesaj fals, atribuit Secretarului de...

    Social

    Luni, 13 Iulie 2020 12:38

    România este printre primele zece țări din Uniunea Europeană (UE) în care populația a scăzut în...

    Național

    Luni, 13 Iulie 2020 11:00

    Tot mai multe state interzic accesul cetățenilor români sau le condiționează intrarea pe...

    Evenimente

    Luni, 13 Iulie 2020 06:52

    Un bărbat de 33 de ani, din comuna Schitu, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Județean...

    Actualitate

    Duminică, 12 Iulie 2020 19:30

    Prefectul Florin Constantin Homorean se află internat în Spitalul Județean de Urgență Slatina,...

    Actualitate

    Sâmbătă, 11 Iulie 2020 16:31

    Un alt bărbat din Olt, depistat cu Coronavirus, a murit. Era internat la Spitalul Municipal...

    Evenimente

    Vineri, 10 Iulie 2020 13:03

    Un autoturism a ars în întregime, pe drumul naţional DN 65, în judeţul Olt, zona Pădurii Sarului.

    Actualitate

    Vineri, 10 Iulie 2020 11:45

    Administrația Națională de Meteorologie a emis vineri prognoza meteo pentru intervalul 13 iulie -...

    Social

    Vineri, 10 Iulie 2020 11:19

    Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunțat noi reglementări pentru simplificarea procesului de...

    © Slatina TA. Drepturi rezervate
    Free Joomla! templates by Engine Templates