Mai mulți bani pentru Programul „Usturoiul“

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
 

usturoiDupă implementarea cu succes a programului TOMATA, Ministerul Agriculturii a demarat programul pentru usturoi. Agricultorii care cultivă usturoi vor primi de la stat câte 3000 de euro pe hectar, ajutor de minimis.

Trebuie să îndeplinească mai multe condiții, între care: să aibă o suprafață cultivată cu usturoi de 3000 de metri pătrați; producția trebuie să fie de cel puțin 3 kilograme pe o suprafață de 10 metri pătrați. Pentru a primi sprijinul de la stat, agricultorii trebuie să dețină atestat de producător și să comunice Direcțiilor Agricole Județene ce recoltă au avut.

Fermierii care aplică pentru acest program pot folosi sumele pentru acoperirea cheltuielilor pentru întreținerea culturilor, de la achiziția de semințe până la îngrijirea plantelor și recoltare).

În județul Olt s-au nscris doi fermieri, iar alți doi nu au reușit să îndeplinească cerințele impuse. La nivel național 159 de cultivatori au accesat programul.

Producătorii agricoli care doresc să se înscrie în program mai au timp până pe 15 mai să depună cererea iar pentru a intra în posesia banilor trebuie să facă dovada comercializării producției în perioada 1 iulie-29 noiembrie.

 
Free Joomla! templates by Engine Templates
loading...