Constructorul Lotului 2 al Drumului Expres Craiova-Piteşti nu depinde de alţi furnizori şi îşi produce toată materia primă pentru şantier, inclusiv grinzile care vin peste podurile şi viaductele de pe traseu.
Într-un clip video postat recent se poate vedea chiar această „fabrică de grinzi” pe care Spedition UMB o are în judeţul Olt.
Pe acest tronson lucrează Asocierea SC SA&PE Construct SRL – SC Spedition UMB SRL – SC Tehnostrade SRL.
Proiectul “Drum Expres Craiova-Pitești” prevede construirea până la sfârșitul anului 2023 a 121,185 km de drum expres ( 2X2), 10 intersecții rutiere, 75 de poduri și pasaje, 25 de intersecții, 15 poduri/pasaje la noduri rutiere/ drumuri de legătură, 8,85 drumuri de legătură.
Rezultatele așteptate ale proiectului sunt:
-
construirea a 121,185 km de drum expres;
-
crearea unei comunicații moderne între Craiova și Pitești, făcând astfel conexiunea cu autostrada București-Pitești și în viitor cu autostrada Pitești-Sibiu;
-
îmbunătățirea fluxului de trafic pe DN65, în special prin deturnarea traficului de tranzit pe ruta expresă cu 2×2 benzi și, de asemenea reducerea traficului în orașe care în prezent sunt traversate de drumul național DN65.
-
reducerea numărului de accidente prin crearea unui sistem de transport rutier mai sigur în comparație cu situația infrastructurii rutiere existente,care asigură legătura dintre Craiova – Pitești.
Prezentul proiect contribuie la atingerea principalului rezultat urmărit în promovarea investițiilor prevăzute în cadrul OS2.1.-reducerea timpului mediu de călătorie.
Valoarea totală a proiectului este de 5.511.537.531,93 lei și este finanțat prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020 astfel: 75% contribuția Uniunii Europene din Fondul European de Dezvoltare Regională-3.510.498.252,58 lei, 25% contribuția proprie– 1.170.166.084,15 lei, restul de 830.873.195,20 lei reprezentând cheltuieli neeligibile inclusiv TVA. Foto: captura youtube