Românii ar urma să beneficieze o creștere record a punctului de pensie, cea mai mare de după Revoluție.
Pensiile românilor ar urma să crească de la 1 ianuarie 2024. Punctul de pensie ar urma să crească la 2.081 de lei, o creștere cu 16,5%. La această creștere s-a ajuns, în principal, urmare a creșterii inflației. Astfel, potrivit legii pensiile cresc anual cu 100% din rata inflaţiei, la care se adaugă 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut, realizat pe anul precedent.
Potrivit statisticilor de la Casa Națională de Pensii, este cea mai mare creștere a punctului de pensie de la un an la altul.
Între 2022 și 2023, punctul de pensie a crescut cu 200 de lei, iar între 2021 și 2022 cu 140 de lei.
Calendarul majorărilor este următorul:
Creștere de la 1.775 lei în 2020, conform Legii Pensiilor, la 1.875 în cursul anului 2021, apoi la 2.010 lei în 2022, 2.170 în 2023 și 2.340 până la finalul anului 2024.
Este o creștere graduală, rezonabilă, care se înscrie în limitele potențialului de creștere economică a României cu 36% cumulat în următorii 4 ani”, scria PSD.