Guvernul va aproba, joi, creşterea valorii tichetelor de masă de la 30 de lei la 35 de lei, de la 1 august, şi, ulterior, la 40 de lei de la 1 ianuarie 2024, a anunţat prim-ministrul Marcel Ciolacu.
"Tot astăzi creştem valoarea tichetelor de masă, măsură anunţată deja din prima săptămână de guvernare, de prioritate a acestui mandat. Majorăm această valoare de la 30 la 35 lei lunar, începând cu 1 august, şi vom ajunge la 40 lei pe lună de la 1 ianuarie 2024. E un gest cât se poate de firesc, ţinând cont de inflaţia din acest an", a precizat premierul, în şedinţa de Guvern.
"Valoarea tichetelor de masă din ultimele două semestre (respectiv semestrul II al anului 2022 - prezent) nu a înregistrat nicio creştere, deşi preţul alimentelor, cât şi al utilităţilor au crescut semnificativ, astfel încât în prezent valoarea unui tichet de masă, care este de 30 lei, este mică pentru a asigura o masă decentă pe parcursul unei zile de lucru", se explică în nota de fundamentare a proiectului.
Conform documentului, crescând valoarea nominală a tichetelor de masă la nivelul corespunzător, statul are posibilitatea de a implementa o facilitate fiscală care asigură o mai bună colectare a taxelor şi impozitelor, diminuându-se astfel economia subterană.
Creşterea valorii nominale a tichetelor de masă se va reflecta în mod direct în puterea de cumpărare a angajaţilor şi, în consecinţă, în veniturile bugetului de stat, deoarece acest venit este supus impozitării, se mai arată în nota de fundamentare. AGERPRES