DGPMB: Trei bărbaţi care ar fi clonat site-uri de bănci, reţinuţi; prejudiciu de aproape 600.000 lei

hackerTrei bărbaţi au fost reţinuţi fiind acuzaţi că, din octombrie 2022 şi până în prezent, ar fi creat pagini de internet similare cu cele ale unor instituţii bancare, pe care le-ar fi promovat în mediul online, inducând în eroare clienţi ai acestora şi obţinând credenţialele de acces în conturile lor de internet banking din care au transferat fraudulos aproape 600.000 de lei.

"La data de 12 martie, poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB) - Serviciul Investigaţii Criminale au pus în aplicare trei mandate de aducere, în judeţul Botoşani, emise pe numele a trei persoane, faţă de care sunt efectuate cercetări privind săvârşirea infracţiunilor de fals informatic, fals privind identitatea, fals material în înscrisuri oficiale, acces ilegal la un sistem informatic, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos", informează un comunicat al DGPMB transmis, luni, AGERPRES.

Din cercetări s-a stabilit că bănuiţii ar fi accesat conturile de internet banking ale persoanelor vătămate şi ar fi transferat în mod fraudulos mai multe sume de bani, creând un prejudiciu de 583.000 de lei.

 

"În baza mandatelor de aducere, persoanele bănuite au fost conduse la audieri, iar în cursul acestei dimineţi faţă de acestea a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentate magistraţilor cu propunere legală", arată sursa citată.

Cercetările sunt continuate de Serviciul Investigaţii Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals informatic, fals privind identitatea, fals material în înscrisuri oficiale, acces ilegal la un sistem informatic, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră.

 
Pin It