DNA. O femeie din Fărcașele a obținut ilegal fonduri europene de peste 27.000 de lei

tractor agiculturaO femeie din comuna Fărcașele a fost trimisă în judecată de procurorii Serviciului Teritorial Craiova al Direcției Naționale Anticorupție sub acuzația că a accesat ilegal fonduri europene de peste 27.000 de lei.

Și mama acesteia este anchetată penal, ambele recunoscându-și vinovăția și fiind cercetate pentru săvârșirea unor infracțiuni de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, comise în forma autoratului și a complicității.

„În cursul anului 2015, una dintre inculpate, beneficiind de ajutorul mamei sale, ar fi depus la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură un document ce conținea informații care nu corespundeau adevărului în scopul de a obține în mod injust sume de bani în cadrul schemelor de plată unică, pentru suprafețe de teren pe care nu le deținea în realitate. Documentul respectiv era o copie conformă cu originalul a unei sentinței civile care ținea loc de contract autentic de vânzare-cumpărare a unor suprafețe de teren și care a fost emisă în baza unei «chitanțe» false, contrafăcută de mama inculpatei”, se arată într-un comunicat remis de DNA.

Prin aceste demersuri, fermierul din Fărcașele ar fi obținut pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum total de 27.718 de lei, sumă cu care Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Olt a comunicat anchetatorilor că se constituie parte civilă.

 

„În prezența avocaților aleși, inculpatele au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reținute în sarcina lor, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și sunt de acord cu felul și cuantumul pedepselor aplicate, precum și cu forma de executare a acestora, respectiv: un an și patru luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de trei ani și interzicerea pe o perioadă de un an de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a dreptului de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public”, se mai precizează în comunicat.

Potrivit DNA, dosarele de urmărire penală privindu-le pe inculpate împreună cu acordurile de recunoaștere a vinovăției au fost trimise la Tribunalul Olt.

 

 

 

 

 

 

Actualitate

Economie

Guvernul a adoptat, în ședința de miercuri, proiectul de lege prin care angajații pot rămâne în câmpul muncii până la 70 de ani, la cerere. La stat, salariul nu va mai putea fi cumulat cu pensia, însă sunt mai multe excepții despre care ministrul Muncii spune că erau necesare pentru ca legea să...

Alte articole

Poate te interesează:

© 2021 Slatina Ta. Drepturi rezervate.