S-a finalizat lărgirea străzii Drăgănești la patru benzi

    strada draganesti slatinaLucrările de extindere a străzii Drăgănești la patru benzi s-au încheiat mai devreme decât termenul stabilit inițial, anunță Primăria Slatina.

    Obiectivul a fost unul complex, deoarece pe lângă cele patru benzi de circulație, în zonă s-au amenajat atât trotuarele, cât și mai multe rigole și ziduri de sprijin, precizează municipalitatea.

    Pe lângă supralărgirea străzii Drăgăneşti de la două benzi de circulaţie la patru, în zonă au mai fost amenajate trotuare, rigole şi ziduri de sprijin.

    „Lucrările de extindere a străzii Drăgănești la patru benzi s-au încheiat chiar mai devreme decât termenul stabilit inițial. Obiectivul a fost unul complex deoarece pe lângă cele patru benzi de circulație, în zonă s-au amenajat atât trotuarele, cât și mai multe rigole și ziduri de sprijin. În acest moment se mai lucrează doar la nivelarea intrărilor către fabricile din zona industrială a Slatinei, urmând ca echipele de muncitori, alături de angajații Direcției Administrarea Străzilor și Iluminatului Public Slatina, să înceapă trasarea marcajelor rutiere pe carosabil”, a spus Emil Moţ, primarul municipiului Slatina.

    Investiția, finanțată în totalitate din bugetul local, face parte din strategia municipalității de a fluidiza traficul din oraș.

    Actualitate

    Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, vineri, avertizări Cod galben de vreme instabilă, ce vor viza treptat, până duminică dimineaţa peste trei sferturi din ţară.
    Actualitate

    Sâmbătă, 15 August 2020 09:43

    Creştinii prăznuiesc sâmbătă Adormirea Maicii Domnului, când, potrivit tradiţiei Bisericii, Maica...

    Evenimente

    Sâmbătă, 15 August 2020 09:13

    Patru maşini au fost implicate într-un accident rutier în urma căruia două persoane au avut nevoie...

    Actualitate

    Vineri, 14 August 2020 12:15

    Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, vineri, avertizări Cod galben de vreme instabilă,...

    Național

    Vineri, 14 August 2020 08:43

    Ionuţ Negoiţă a vândut clubul Dinamo unei companii din Spania, condusă de Pablo Cortacero.

    Economic

    Vineri, 14 August 2020 08:33

    Punctul de pensie va crește cu 14% din septembrie, potrivit proiectului de rectificare bugetară.

    Economic

    Joi, 13 August 2020 19:12

    Ministrul Finanțelor, Florin Cițu, a anunțat joi seară că pensiile vor crește „cu cea mai mare...

    Evenimente

    Joi, 13 August 2020 15:54

    Zeci de poliţişti şi jandarmi au demarat acţiuni de căutare a bătrânului dispărut.

    Evenimente

    Joi, 13 August 2020 12:34

    O pacientă a Spitalului de Psihiatrie Schitu Greci a murit seara trecută, la Spitalul Caracal.

    Evenimente

    Joi, 13 August 2020 10:59

    Trei tineri au fost reţinuţi, miercuri noaptea, sub acuzaţia de omor, după ce un bărbat de 42 de...

    Social

    Joi, 13 August 2020 10:41

    Elevii defavorizaţi din învăţământul preşcolar, primar şi gimnazial vor primi tichete în valoare...

    Actualitate

    Joi, 13 August 2020 10:39

    Un ordin al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) cu numeroase modificări la procedura...

    Național

    Joi, 13 August 2020 07:13

    București și 17 județe din România au intrat în zona roșie, potrivit Ministerului de Externe din...

    © Slatina TA. Drepturi rezervate
    Free Joomla! templates by Engine Templates