Terenuri de tenis în schimbul fostului ștrand

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
 

club plaja oltSe lucrează la cele șase terenuri de tenis pe care municipalittaea trebuie să le facă pentru a primi avizul Ministerului Tineretului pentru ca fostul ștrand să fie transformat în parc.

La Clubul Nautic se construiesc patru terenuri de tenis descoperite și împrejmuite, două cu zgură și două cu suprafață rapidă, și alte două terenuri acoperite și iluminate, unul cu zgură și altul cu suprafață rapidă. Potrivit edilului Slatinei, acestea vor fi funcționale în primăvară.

În acest moment baza sportivă „Dumitru Dobrescu“ este de ani buni o groapă de gunoi, iar primăria dorește ca aici să construiască un parc care să includă și rampe pentru skater.

Încercăm de câțiva ani de zile să schimbăm destinația Bazei Sportive «Dumitru Dobrescu», adică fostul ștrand din Progresul, dar ne-am împiedicat de foarte multe ori la Ministerul Tineretului și Sportului, în această problemă. Ultima corespondență cu dânșii a fost că sunt de acord să schimbăm destinația acestei baze sportive, cu condiția ca Primăria Slatina să facă șase terenuri de tenis care erau funcționale pe fosta bază. După cum toată lumea știe, fosta bază «Dumitru Dobrescu» este, la ora actuală, o groapă de gunoi. Dar noi nu putem să facem nimic până nu avem acceptul schimbării destinației. Astăzi îi anunț pe slătineni că am început lucrările de construcție la cele șase terenuri de tenis, la Clubul Nautic. Valoarea investiției este de 1.583.425,74 lei, fără TVA, durata de execuție este 12 luni, din care două luni de proiectare, perioadă care a trecut. Nu am dat declarații în presă pentru că am zis să facem acest lucru când avem prima palmă de pământ excavată, și iată că acum se lucrează la cele șase terenuri de tenis”, a declarat Moţ.

Momentan, pentru viitorul parc a fost finalizat studiul de fezabilitate.

 
Free Joomla! templates by Engine Templates
loading...