Parcul Tineretului din Slatina, închis pentru mentenanţă

    Parcul tineretului SlatinaÎn perioada 3-6 septembrie, potrivit unui anunţ al Primăriei Slatina. Parcul Tineretului va fi închis pentru mentenanță.

    Printre lucrările care se vor efectua va fi şi turnarea ultimului strat de tartan roşu, procedură ce necesită două zile pentru omogenizare.

    „În acest interval de timp vom demara toate acțiunile necesare atât pentru readucerea acestuia la stadiul inițial cât și pentru a putea turna ultimul strat de tartan roșu pe suprafața pistei de alergare. (procedura care necesită minim 48 de ore pentru omogenizarea materialelor)”, arată sursa mentionata.

    Parcul se va redeschide pe 7 septembrie

    „Pentru a nu prelungi perioada mai sus menționată venim cu rugamintea de a respecta regulile cu privire la accesul resticționat în parc, astfel încât fiecare cetățean care dorește să se relaxeze în parcul Tineretului să o poate face începând cu data de 07.09.2019. Vă mulțumim pentru înțelegere și vă asigurăm de toată considerația noastră!”, se mai arată în comunicatul citat.

    Actualitate

    Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, vineri, avertizări Cod galben de vreme instabilă, ce vor viza treptat, până duminică dimineaţa peste trei sferturi din ţară.
    Actualitate

    Vineri, 14 August 2020 12:15

    Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, vineri, avertizări Cod galben de vreme instabilă,...

    Național

    Vineri, 14 August 2020 08:43

    Ionuţ Negoiţă a vândut clubul Dinamo unei companii din Spania, condusă de Pablo Cortacero.

    Economic

    Vineri, 14 August 2020 08:33

    Punctul de pensie va crește cu 14% din septembrie, potrivit proiectului de rectificare bugetară.

    Economic

    Joi, 13 August 2020 19:12

    Ministrul Finanțelor, Florin Cițu, a anunțat joi seară că pensiile vor crește „cu cea mai mare...

    Evenimente

    Joi, 13 August 2020 15:54

    Zeci de poliţişti şi jandarmi au demarat acţiuni de căutare a bătrânului dispărut.

    Evenimente

    Joi, 13 August 2020 12:34

    O pacientă a Spitalului de Psihiatrie Schitu Greci a murit seara trecută, la Spitalul Caracal.

    Evenimente

    Joi, 13 August 2020 10:59

    Trei tineri au fost reţinuţi, miercuri noaptea, sub acuzaţia de omor, după ce un bărbat de 42 de...

    Social

    Joi, 13 August 2020 10:41

    Elevii defavorizaţi din învăţământul preşcolar, primar şi gimnazial vor primi tichete în valoare...

    Actualitate

    Joi, 13 August 2020 10:39

    Un ordin al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) cu numeroase modificări la procedura...

    Național

    Joi, 13 August 2020 07:13

    București și 17 județe din România au intrat în zona roșie, potrivit Ministerului de Externe din...

    Actualitate

    Miercuri, 12 August 2020 18:34

    Președintele Klaus Iohannis a anunțat, miercuri, că "nu există nicio validare externă pentru...

    Social

    Miercuri, 12 August 2020 17:45

    Simona Pârvu, directorul Institutului Național de Sănătate Publică, susține că recomandarea...

    © Slatina TA. Drepturi rezervate
    Free Joomla! templates by Engine Templates