Calendarul admiterii în învăţământul liceal de stat rămâne în vigoare

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
 

admitere liceuMinisterul Educaţiei Naţionale a informat marţi, printr-un comunicat de presă, că rămâne în vigoare, în continuare, calendarul admiterii în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2019 - 2020.

Potrivit comunicatului MEN, pentru probele de verificare a aptitudinilor şi a cunoştinţelor de limbă modernă şi maternă, înscrierile sunt programate pentru zilele de 13 şi 14 mai, iar desfăşurarea probelor pentru perioada 15 - 17 mai.

"Ministerul Educaţiei Naţionale informează actorii principali ai sistemului de învăţământ că este şi rămâne în vigoare, în continuare, calendarul admiterii în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2019 - 2020, prevăzut în Anexa nr. 1 a Ordinului nr. 4.829/2018 privind organizarea şi desfăşurarea admiterii în învăţământul liceal de stat. Pentru probele de verificare a aptitudinilor şi a cunoştinţelor de limbă modernă şi maternă, înscrierile sunt programate pentru zilele de 13 şi 14 mai, iar desfăşurarea probelor pentru perioada 15 - 17 mai 2019", menţionează sursa citată.

Mişcarea personalului didactic se realizează, de asemenea, după calendarul deja aflat în vigoare, conform Ordinului nr. 5.460/2018, modificat prin Ordinul 3.886/11.04.2019.

Federaţia Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret" a acuzat-o luni pe Ecaterina Andronescu, ministru al Educaţiei, că "dinamitează admiterea în liceu", după ce a emis un ordin prin care schimbă calendarul admiterii în învăţământul liceal de stat, cu toate că unele etape sunt deja în desfăşurare.

 
Free Joomla! templates by Engine Templates
loading...