Sistem de iluminat public modernizat cu fonduri europene

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
 

iluminat led slPrimarul Emil Moț a semnat cu ADR S-V Oltenia primul contract dintr-o listă cu 12 proiecte.

Proiectul vizează introducerea unui nou sistem de iluminat public. Acesta va fi modernizat și extins în cadrul unui proiect finanțat cu fonduri europene cu o valoare de 23 milioane de lei. Proiectul presupune montarea de becuri LED şi introducerea unui sistem de gestionare a iluminatului public de la distanţă.

Vom schimba absolut tot ce înseamnă iluminat public vechi, gen becuri cu filament. Vom introduce, în Slatina, tehnologia LED. În plus, vom avea o gestionare inteligentă a acestei tehnologii și anume telegestiunea. Tot ce înseamnă iluminat public în Slatina va fi controlat de la distanță și va fi controlat în funcție de zonele în care sunt amplasate becurile, în funcție de ora la care vor fi folosite. De exemplu, la ora 4.00 dimineața, în zona Gării sau Steaua, unde nu sunt oameni pe străzi, prin telegestiune, intensitatea luminii va fi redusă. Va fi iluminat, dar nu la acelaşi nivel“, a declarat Emil Moț în cadrul ședinței de semnare a contractului cu directorul ADR S-V Oltenia, Marilena Bogheanu.

Edilul Slatinei susține că proiectul finanțat prin POR va fi benefic atât din punct de vedere economic, cât și pentru mediul înconjurător.

Prin acest proiect vom economisi o cantitate foarte mare de energie şi în acelaşi timp vom avea şi o reducere a emisiilor de carbon. Din studiile noastre, emisiile de carbon vor fi reduse la jumătate“, a subliniat Moț.

 
Free Joomla! templates by Engine Templates
loading...