Lucrările la Varianta Oituz vor începe în toamnă

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
 

Lucrările la Varianta Oituz vor fi demarate în acest an. Edilul Emil Moț a declarat că, deși nu avem un buget așa cum și-a dorit, investițiile vor fi prioritare.Varianta Oituz

Din lista investițiilor deja asumate în fața slătinenilor, primarul a menționat că se vor regăsi în cheltuielile de anul acesta: lifturile noi promise cetățenilor care locuiesc în blocurile-turn, lucrările pentru refacerea esplanadei din zona Casei de Cultură a Sindicatelor, mai multe terenuri de tenis din zona parcului nautic, încă 64 de camere de supraveghere pentru extinderea zonei monitorizate, 58 de studii de fezabilitate pentru anveloparea blocurilor, reabilitarea variantei Oituz, strada care ocolește Slatina. Este vorba despre lucrările la centura Slatinei, un proiect in valoare de peste 46 de milioane de lei. Primăria vrea să reabiliteze, separat, fiecare dintre străzile care formează varianta ocolitoare a municipiului. Astfel, pentru Bulevardul Sfântul Constantin Brâncoveanu, investiţia se ridică la peste 7 milioane de lei, pentru strada Oituz – 19 milioane de lei, iar pentru strada Piteşti – 21 milioane de lei.

Pe varianta Oituz se desfășoară cea mai mare parte a traficului greu care trece prin municipiu, asta în lipsa unei centuri ocolitoare. Luna trecută pe variantă cei de la DASIP au început lucrările de plombare a gropilor ce s-au format peste iarnă în carosabil. În momentul de față, acest proiect este în stadiul depunerii ofertelor, iar municipalitatea are în plan ca lucrările să demareze anul acesta.

„Așteptăm depunerea ofertelor pentru varianta Oituz, undeva pe 23 aprilie sau 24 aprilie. Aici mă refer nu numai la varianta Oituz, ci și la strada Pitești, de la intrare, și Constantin Brâncoveanu, la ieșire din Slatina. Este un proiect foarte mare, de 46 de milioane de lei, pentru care noi avem bani să îl finanțăm și care, dacă totul merge bine, va începe anul ăsta’’, a declarat Moț.

 
Free Joomla! templates by Engine Templates
loading...