Conducerea Companiei de Apă Olt a demisionat

cao slatinaDirectorul general al Companiei de Apă Olt, Cătălin Ușurelu și directorul adjunct, Vasile Covaciu și-au prezentat demisiile din funcțiile ocupate în cadrul instituției, anunţă CAO prin intermediul unui comunicat de presă.

Potrivit CAO, aceste decizii au fost luate „pentru a evita implicarea companiei, care gestionează proiecte cu finanțare europeană de peste 238 milioane euro, în luptele politice și într-o campanie de imagine negativă, care nu au nicio legătură cu activitatea noastră”.

„Compania de Apă Olt continuă investițiile și proiectele de modernizare și extindere a infrastructurii de apă și canalizare, de construire a stațiilor de tratare și epurare din localitățile din aria de operare, pentru creșterea calității serviciilor publice oferite comunităților”, se arată într-un comunicat remis de instituție.

Sursa citată mai arată că, în zilele următoare, Consiliul de Administrație va prezenta procedurile necesare pentru desemnarea noii conduceri a CAO.

Pin It