14 – 18 iunie, o nouă ediție a Concursului Național al Copiilor „Călușul Românesc”

CALUSUL ROMANESC 2022 2Slatina redevine, pentru câteva zile, Capitala Călușului și găzduiește a XXIII-a ediție a Concursului Național al Copiilor „Călușul Românesc”.

Dacă la prima ediție evoluau în concurs doar 250 de participanți, acum numărul acestora a ajuns la 2.000. Sunt zeci de formații din Olt care vor urca pe scena amenajată în Parcul Tineretului, dar și alte zeci din mai multe județe ale țării, iar ca o premieră la concurs este invitat anul acesta un ansamblu folcloric din Germania.

Organizatorii au pregătit și în acest an un tablou coregrafic care se va desfășura în Parcul Tineretului, titlul acestuia fiind „Nu e român ca olteanul”.

 

Programul de la Slatina cuprinde vizite şi demonstraţii la Inspectoratul Şcolar Județean Olt, la Primăria Slatina şi la Consiliul Judeţean Olt, pe 15 iunie, de la ora 18:00, vom avea parada portului popular, pe traseul Magazinul Oltul, până în Parcul Tineretului, unde va avea loc o festivitate oficială de deschidere şi va fi prezentat tabloul coregrafic „Nu e român ca olteanul“.

Concursul va continua vineri iar sâmbătă seara va avea loc Gala Laureaţilor și un spectacol oferit de Ansamblul Profesionist „Doina Oltului“.

 

În județul Olt vor mai avea loc două evenimente importante dedicate călușului – Festivalul „Călușului Oltenesc”, ediția a III-a, care se va desfășura în localitățile Dobroteasa, Tia Mare, Radomirești, Poboru, Vădastra și Caracal, în perioada 4 – 11 iunie și Festivalul Internațional de Folclor „Călușul Românesc” Caracal, ediția cu numărul 52, care va avea loc în perioada 9 – 11 iunie.

Programul „Căluşului Oltenesc”

  • Dobroteasa, 4 iunie 2023;
  • Tia Mare, 5 iunie 2023;
  • Radomireşti, 7 iunie 2023;
  • Poboru, 9 iunie 2023;
  • Vădastra, 10 iunie 2023;
  • Caracal, 11 iunie 2023;
  • Slatina, 14-18 iunie 2023.

Pin It