CNI. Studiu de fezabilitate pentru finalizarea Sălii Polivalente din Slatina

sala polivalenta slatinaCompania Naţională de Investiţii (CNI) a contractat lucrări de expertiză tehnică şi studiu de fezabilitate pentru continuarea investiţiilor de la Sala Polivalentă Slatina, la un an de la rezilierea contractului cu constructorul SC Vega 93 Galaţi, aflată în insolvenţă.

constructie polivalenta slatinaFoto: Așa arătau lucrările în septembrie 2014

Senatorul Siminica Mirea adresa la jumătatea lunii martie o întrebare ministrului Dezvoltării referitor la stadiul fizic al lucrărilor de la Sala Polivalentă din municipiul Slatina, iar răspunsul a venit zilele acestea.

Investiția a fost demarată în 2009. Proiectul inițiat de Primăria Slatina se află de șapte ani în custodia Companiei Naționale de Investiții, care a preluat lucrarea cu tot cu constructor, firma Vega ’93 Galaţi câştigând deja licitaţia pentru execuţia şi proiectarea clădirii. La scurt timp, societatea a intrat în insolvenţă, autorităţile locale neputând nici să renunţe la contract şi nici să sancţioneze eventualele întârzieri. Demersurile repetate ale administrației municipale de a se continua lucrările au rămas fără răspuns până acum.

Sala ar urma să aibă o suprafaţă de 8.000 de metri pătraţi şi o capacitate de 3.000 de locuri. Pe lângă competiţiile sportive pe care le va putea găzdui, în sala polivalentă vor exista şi spaţii comerciale, dar şi birouri administrative şi săli de conferinţă, iar în faţa clădirii va exista o parcare de 120 de locuri. De asemenea, va fi amenajată o platformă de peste 1.000 de metri pătraţi, care va oferi posibilitatea organizării de concerte în aer liber.

Eveniment

 

 

 

 

 

 

Actualitate

Utilizatorii WhatsApp au la dispoziţie câteva săptămâni pentru a accepta ''Politica de Confidenţialitate'' a aplicaţiei şi ''Termenii şi Condiţiile'', ambele actualizate în decursul ultimelor luni, care presupun partajarea datelor cu Facebook, în caz contrar le vor fi restricţionate accesul la...

Alte articole

Poate te interesează:

© 2021 Slatina Ta. Drepturi rezervate.