Un incendiu devastator a izbucnit, joi după-amiază, la o hală aflată în amenjare la intrarea în comuna Valea Mare dinspre municipiul Slatina, pentru stingerea sa fiind nevoie de intervenția mai multor echipaje de pompieri.
Mai bine de 20 de pompieri, cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială pentru intervenție și salvare de la înălțime, un echipaj SMURD și două autospeciale pentru primă intervenție, s-au deplasat la fața locului.
Alin Băsășteanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt, a declarat că la sosirea primelor echipaje de salvatori, hala, cu suprafața de aproximativ 500 de metri pătrați, construită din panouri sandwich, însă fără a avea nimic depozitat în interior, ardea generalizat.