Percheziții în Olt la firme care au făcut angajări fictive pentru a obține ajutorul COVID

perchezitiiUn număr de 38 de descinderi s-au desfășurat, joi dimineață, în județele Olt, Argeș, Vâlcea și Gorj. Acțiunea a vizat sediile unor firme și locuințele unor persoane bănuite de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, au efectuat perchezițiile domiciliare și concret acestea au legătură cu societăți comerciale care au făcut angajări fictive pentru a obține ajutorul COVID.

Din totalul de 36 de descinderi, 26 de percheziții au avut loc în județul Olt, în orașele Balș, Piatra Olt și Potcoava.

„Din cercetări a reieșit că, în perioada octombrie 2020 – ianuarie 2021, administratorii a trei societăți comerciale din județul Argeș, profitând de prevederile legislative în contextul pandemiei (OUG 92/2020), ar fi recrutat 68 de persoane, pe numele cărora ar fi încheiat contracte individuale de muncă în mod fictiv, fără ca acestea să desfășoare activități. Scopul a fost de a obține subvenții, pe care le-ar fi folosit în interes propriu”, se arată într-un comunicat remis de IPJ Argeș.

Prejudiciul cauzat bugetului de stat este estimat la 400.000 de lei, iar patru suspecți cercetați și 68 de martori fiind conduși la sediul Poliției, pentru audieri. Potrivit reprezentanților IPJ Argeș, în urma descinderilor efectuate în cele trei localități ale Oltului s-ar fi ridicat numai persoane care ar avea calitatea de martori.

Social

 

 

 

 

 

 

Social

Evenimente

La sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii rutieri au amendat 1.110 șoferi și au reținut mai mult de 100 de permise de conducere.
Un slătinean în vârstă de 34 de ani a fost prins la furat de combustibil dintr-un mijloc de...
Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Mureş efectuează, joi dimineaţă,...
ACTUALIZARE: Bărbatul din Vulpeni, găsit fără suflare în apele Oltului

Alte articole

Poate te interesează:

© 2021 Slatina Ta. Drepturi rezervate.