Cununie civilă organizată la Caracal, întreruptă de polițiști

cununie civila caracal politie covid 1O cununie civilă la care participau în jur de 20 de persoane de etnie romă a fost întreruptă de polițiști duminică în municipiul Caracal.

„În cadrul activităților desfășurate, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Caracal, cu sprijinul jandarmilor olteni, s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că pe raza localității este organizat un eveniment la care participă mai multe persoane și care nu ar fi fost respectată legislația în vigoare. Cu ocazia verificărilor efectuate, au fost identificate 20 de persoane care participau la o cununie civilă. Evenimentul a fost întrerupt. Polițiștii au aplicat trei sancțiuni contravenționale, în valoare de 500 lei conform Legii 55/2020”, se arată într-un comunicat remis de IPJ Olt.

Peste 250 de poliţişti, jandarmi, polițiști locali și pompieri, sub autoritatea Prefecturii Olt, au desfășurat duminică activități de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă. În timpul acțiunilor, au fost controlate 76 de societăți comerciale, 48 de mijloace de transport și au fost legitimate și verificate cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse peste 1.100 de persoane. În urma neregulilor constatate, au fost aplicate peste 120 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 22.000 de lei, cele mai multe fiind pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală.

Social

 

 

 

 

 

 

Social

Evenimente

La sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii rutieri au amendat 1.110 șoferi și au reținut mai mult de 100 de permise de conducere.
Un slătinean în vârstă de 34 de ani a fost prins la furat de combustibil dintr-un mijloc de...
Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Mureş efectuează, joi dimineaţă,...
ACTUALIZARE: Bărbatul din Vulpeni, găsit fără suflare în apele Oltului

Alte articole

Poate te interesează:

© 2021 Slatina Ta. Drepturi rezervate.