Tânăr găsit mort într-o mașină răsturnată lângă calea ferată (VIDEO)

accident mortal soparlitaÎn dimineața zilei de joi, un tânăr de 20 de ani a fost găsit decedat într-o mașină răsturnată pe raza comunei Sopârlița, în apropierea căii ferate.

gasit mort in masinaMașina se afla în afara părții carosabile, la aproximativ un metru de calea ferată. În mașină se afla trupul neînsuflețit al tânărului care ar fi condus autoturismul respectiv, acesta fiind singur în mașină.

„La fața locului s-au deplasat și echipaje de la Garda Osica de Sus, Detașamentul Caracal și Detașamentul Slatina, cu o autospecială pentru intervenție și descarcerare, o autospecială pentru descarcerare și un echipaj SMURD, dar și un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Olt”, a declarat Alin Băsășteanu, purtătorul de cuvânt al ISU Olt.

La sosirea echipajelor, șoferul, în vârstă de 20 de ani, a fost găsit decedat, prins sub autoturism. Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost extras cu accesoriile specifice pentru de descarcerare.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili împrejurările în care s-a produs acest eveniment.

 

Pin It