Un șofer din Slatina care consumase băuturi alcoolice a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore după ce a fost urmărit în trafic. Acesta avea permisul suspendat.
Aflat într-o stare avansată de ebrietate, bărbatul în vârstă de 48 de ani nu a oprit la semnalul polițiștilor. Urmărit de echipaje de poliție, agonit cu autoturismul pe mai multe artere din Slatina, respectiv străzile Nicolae Bălcescu, Oltului și Fundătura Oltului. Urmărirea spectaculoasă s-a încheiat pe strada Tudor Vladimirescu, șoferul fiind blocat în trafic, iar mai apoi reținut.
„Șoferul nu s-a conformat solicitării oamenilor legii, continuându-și deplasarea, iar polițiștii au pornit de îndată în urmarirea autoturismului. În timpul deplasării, mașina condusă de bărbat a intrat în coliziune cu gardul unui imobil, rezultând doar pagube materiale. Conducătorul auto a continuat să se sustragă solicitării de a opri, mai multe echipaje de poliție din cadrul Poliției municipiului Slatina intervenind și reușind să blocheze autoturismul în trafic”, a declarat Alexandra Dicu, purtător de cuvânt al IPJ Olt.
Șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o concentrație de 1,13 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat, și a refuzat recoltarea probelor biologice de sânge. Totodată, potrivit oamenilor legii, slătineanul are permisul de conducere suspendat.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii Biroului Rutier Slatina.