O femeie din municipiul Slatina a avut nevoie de acordarea primului ajutor în urma unui accident de circulație produs pe strada Arcului din Slatina.
Paramedicii SMURD Slatina au intervenit la locul evenimentului, femeia fiind transportată la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență, pentru investigații medicale amănunțite.
„Echipajul SMURD Slatina a intervenit, în municipiul Slatina, strada Arcului, pentru acordarea îngrijirilor medicale unei femei, victima unui accident rutier, în calitate de pieton. Pacienta, în vârstă de 64 de ani, din Slatina, a fost găsită conștientă, cu traumatism lombar și traumatism la membrul inferior stâng. Aceasta a fost transportată la UPU Slatina”, a declarat Alin Băsășteanu, purtătorul de cuvânt al ISU Olt.
Și polițiștii rutieri au acționat la fața locului pentru a face cercetări și a stabili cu exactitate împrejurările în care a avut loc accidentul. Din primele informații, evenimentul rutier s-ar fi petrecut pe fondul neacordării de prioritate de către șoferul autoturismului, având în vedere că femeia era angajată regulamentar în traversarea străzii, pe trecerea de pietoni.
Sursă foto: Info Trafic Slatina – Grup Facebook