În cursul după-amiezii de marți, un autoturism a fost distrus de un incendiu intenționat.
Pentru a stinge focul a fost nevoie de intervenția pompierilor Stației Scornicești care au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj medical SMURD.
Un cioban aflat în zonă a văzut incendiul și a anunțat evenimentul la 112.
„Pompierii au lichidat în scurt timp incendiu, dar nu au mai putut salva autoturismul, care a fost distrus în totalitate”, a spus Alin Băsășteanu, purtător de cuvânt al ISU Olt.
Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost folosirea intenționată a sursei pentru a genera incendiul, precizează pompierii.
Cât timp pompierii au acționat la fața locului, nicio persoană nu a venit să spună că autoturismul distrus de flăcări este al său și nu se știe cu exactitate cum a ajuns acesta pe câmpul respectiv.
Sunt multe semne de întrebare cu privire la modul în care a izbucnit incendiul, însă polițiștii au preluat cazul și fac cercetări pentru a stabili cui aparține mașini și cine ar fi putut să-i dea foc.