Dan Bălă, primarul comunei Redea a fost reținut pentru 24 de ore în cursul după-amiezii zilei de luni, 29 iulie 2024 sub acuzația că în cursul zilei de duminică ar fi agresat un bărbat de 53 de ani pe care l-ar fi lovit și căruia i-ar fi luat telefonul mobil.
În cursul zilei de marți, 30 iulie, dosarul va fi înaintat Parchetului cu propunerea luării unei măsuri preventive.Potrivit procurorilor caracaleni, evenimentul a avut loc duminică după-amiază, în comuna Fălcoiu. Dan Bălă a fost reţinut pentru 24 de ore, luni.
„La data de 28 iulie 2024, în jurul orei 17:30, Inspectoratul de Poliției Judeţean Olt a fost sesizat prin apel 112, cu privire la faptul că un bărbat ar fi fost agresat fizic în comuna Fălcoiu, judeţul Olt, şi i-ar fi fost sustras telefonul mobil.
Urmare a celor sesizate, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal a fost înregistrat un dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie.
Din probele administrate până la acest moment procesual, organele de cercetare penală au stabilit faptul că un bărbat în vârstă de 58 ani, din comuna Redea, judeţul Olt, ar fi agresat fizic un alt bărbat în vârstă de 53 ani, din comuna Fălcoiu, judeţul Olt, în timp ce se afla pe strada Reşculei, din comuna Fălcoiu, şi i-ar fi sustras acestuia telefonul mobil.
La data de 29 iulie, pe numele suspectului B.D., poliţiştii au emis o ordonanță de reținere pentru 24 ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.
În dimineața zilei de 30 iulie, dosarul penal a fost înaintat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal cu propunere de luare a măsurii preventive a controlului judiciar. Procurorul de caz a admis propunerea formulată de organele de poliție și a dispus luarea măsurii controlului judiciar cu privire la inculpatul B.D. pe o perioadă de 60 de zile.
În prezent, cercetările se află în curs de desfăşurare, iar atunci când împrejurările vor permite, vom oferi detalii suplimentare”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal.