Un tânăr de 22 de ani a murit într-un accident la Balș

accidenjt mortal balsUn tânăr în vârstă de 22 de ani, din Balş, a încetat din viaţă, luni, în urma unui accident rutier petrecut pe drumul naţional DN 65, la ieşirea din Balş spre judeţul Dolj.

Autoturismul la volanul căruia se afla a fost lovit de o mașină condusă de un băcăuan de 74 de ani și proiectat într-un cap de pod.

„Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că în eveniment au fost implicate două autoturisme, respectiv un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 74 de ani, din municipiul Bacău, județul Bacău și un autoturism condus de către un tânăr, în vârstă de 22 de ani, din orașul Balș, județul Olt. În urma accidentului, tânărul a decedat, iar trupul acestuia a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina, în vederea efectuării necropsiei. Bărbatul de 74 de ani a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ”, se arată într-un comunicatg al IPJ Olt.

Șoferul de 74 de ani, din Bacău, a ieșit dintr-o benzinărie, a pătruns pe DN 65 – E 574 și nu a acordat prioritate de trecere autoturismului condus de tânărul de 22 de ani, intrând în coliziune cu acesta. În urma impactului violent, mașina tânărului a fost proiectată într-un cap de pod de pe marginea drumului, la locul producerii evenimentului rutier fiind solicitat să intervină și un elicopter SMURD.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul de circulație, în cauză fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

Pin It