Un grav accident de circulație a avut loc luni pe strada Ionașcu din municipiul Slatina. Evenimentul rutier s-a produs la Casa Armatei, care este în plin proces de reabilitare, zonă în care sunt și mulți oameni care stau la ocazie.
În accident au fost implicate două autovehicule care s-au ciocnit violent. Doi oameni au fost răniți.
Două persoane au fost rănite şi au fost transportate la spital în urma unui accident rutier produs luni pe o stradă din municipiul Slatina, după ce două autovehicule au intrat în coliziune şi unul dintre ele a ricoşat în pietonii aflaţi pe trotuar, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt, Claudia Radu.
"Conform informaţiilor primite prin apel la 112, pe strada Ionaşcu din Slatina a avut loc un accident rutier între două autovehicule, un autoturism şi un autocamion, iar în urma impactului unul dintre autovehicule a ricoşat pe trotuar, unde se aflau mai mulţi pietoni. Din primele informaţii, sunt două persoane rănite. Cercetările sunt în desfăşurare, la locul accidentului fiind prezenţi poliţişti şi echipaje medicale", a spus Claudia Radu pentru agerpres.
Reprezentantul IPJ Olt nu a putut preciza dacă persoanele rănite sunt din rândul pietonilor sau se aflau în cele două autovehicule.
Autocamionul implicat în accident a intrat într-un gard, în urma coliziunii.
Mai multe echipaje de pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt, cadre medicale ale Serviciului de Ambulanță Județean Olt și polițiști sunt la fața locului.
Șoferul autoturismului implicat în accidentul din Slatina a murit la spital