VIDEO 457 de percheziţii şi 367 de mandate de aducere. Unii dintre traficanți au amenințat că cheamă Poliția

actiune ampla diicotCantități importante de droguri, teancuri de bani, saci cu parfumuri și bijuterii, dar și cantități importante de aur au fost găsite deja în timpul sutelor de percheziții care au loc miercuri dimineață în toată țara. Unii dintre suspecți au fost luați prin surprindere și au amenințat că sună la Poliție.

actiune ampla diicot1Procurorii DIICOT şi Poliţia Română, cu sprijinul Jandarmeriei, efectuează miercuri dimineaţa 47 de acţiuni operative, pentru destructurarea unor grupări infracţionale organizate, specializate în trafic de persoane şi de minori, exploatarea persoanelor vulnerabile, trafic de migranţi, criminalitate informatică, trafic de droguri şi infracţiuni împotriva patrimoniului cu consecinţe deosebit de grave.

Conform DIICOT, acţiunea face parte dintr-o serie de iniţiative similare, desfăşurate începând cu anul 2018.

În cadrul operaţiunii realizate la nivel naţional, procurorii DIICOT împreună cu poliţiştii vor pune în executare 457 de mandate de percheziţie domiciliară şi 367 de mandate de aducere.

Descinderi au loc și în patru locații din județul Olt, două la Corabia și două în comuna Nicolae Titulescu, în dosare penale ce vizează infracțiuni de trafic de droguri și economice.

 

"Acţiunea relevă preocuparea structurii specializate de a investiga în mod constant infracţiunile de trafic de persoane şi de minori, precum şi orice forme de exploatare a persoanelor vulnerabile, parte a eforturilor autorităţilor române de aplicare a legii, de a combate în mod eficient acest fenomen infracţional", precizează DIICOT într-un comunicat de presă.

Totodată, sunt vizate şi grupuri infracţionale implicate în săvârşirea altor fapte aflate în competenţa de investigare a DIICOT, care au activat pe teritoriul naţional sau cu componentă transfrontalieră.

Percheziţiile au scopul de a obţine probe despre activitatea ilegală a grupurilor de criminalitate organizată, pentru tragerea lor la răspundere penală, precum şi identificarea bunurilor susceptibile de a fi confiscate sau destinate recuperării prejudiciilor. Foto: Facebook Poliția Română

Social

 

 

 

 

 

 

Social

Evenimente

Un grav accident în care au fost implicate două autoturisme a avut loc duminică după-amiază, în jurul orei 14:00, la Recea - Valea Mare.
Un tânăr din Rusănești, în vârstă de doar 19 ani, a murit după ce a căzut cu autoturismul într-un...
Cantități importante de droguri, teancuri de bani, saci cu parfumuri și bijuterii, dar și...
Polițiștii de frontieră și lucrătorii vamali din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Siret au...

Alte articole

Poate te interesează:

© 2021 Slatina Ta. Drepturi rezervate.