Microbuz implicat într-un accident cu zece victime la Gostavățu

accident gostavatuUn grav accident de circulație a avut loc joi dimineața în comuna Gostavățu. Toate cel 10 persoane aflate în microbuz, inclusiv șoferul, au fost rănite și transportate la spitalele Caracal și Caracal. Din primele date, microbuzul a părăsit drumul și a lovit violent un cap de pod.

accident gostavatu 1“La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Biroului Rutier Caracal, în eveniment fiind implicat un microbuz de transport persoane, în care se aflau șoferul și nouă pasageri, care a părasit partea carosabilă, lovind un cap de pod. În urma coliziunii, toate cele zece persoane au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la Spitalul municipal Caracal. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a declarat Cristian Grigorescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

În accident au fost rănite șapte femei și trei bărbați, cu vârste cuprinse între 30 și 59 de ani.

Oamenii legii au deschis dosar penal în cauză pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă și efectuează în continuare cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul rutier.

 

Social

 

 

 

 

 

 

Social

Evenimente

Un grav accident în care au fost implicate două autoturisme a avut loc duminică după-amiază, în jurul orei 14:00, la Recea - Valea Mare.
Un tânăr din Rusănești, în vârstă de doar 19 ani, a murit după ce a căzut cu autoturismul într-un...
Cantități importante de droguri, teancuri de bani, saci cu parfumuri și bijuterii, dar și...
Polițiștii de frontieră și lucrătorii vamali din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Siret au...

Alte articole

Poate te interesează:

© 2021 Slatina Ta. Drepturi rezervate.