Un cioban din Brebeni a găsit un proiectil exploziv cu focosul activ

proiectil cu focosul activUn cioban a observat, pe un câmp din zona comunei Brebeni, un element de muniție, respectiv un proiectil cu focosul activ, și a anunțat evenimentul la numărul unic de urgență 112.

Echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt a intervenit vineri, pe un câmp din zona comunei Brebeni, pentru asanarea teritoriului de muniția rămasă neexplodată.

“Specialiștii pirotehnicieni au identificat, ridicat, transportat și depozitat, în vederea distrugerii un proiectil exploziv, cu calibrul de 76 milimetri, provenit, cel mai probabil, din Al Doilea Război Mondial. Proiectilul avea focosul activ, era tras prin gura de foc și neexplodat”, a declarat Alin Băsășteanu, purtător de cuvânt al ISU Olt.

Pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente nedorite, pompierii olteni reamintesc cetăţenilor din județ faptul că, în cazul descoperirii elementelor de muniţie, trebuie să apeleze de urgenţă numărul unic 112, semnalând descoperirea acestora şi să asigure securitatea locului respectiv până la sosirea echipajului pirotehnic.

 

De asemenea, se interzice: ridicarea, transportul şi introducerea muniţiilor în încăperi sau locuinţe; comercializarea acestora prin agenţii de colectare a deşeurilor feroase şi neferoase; lovirea sau mişcarea muniţiilor găsite în pământ sau la suprafaţă; introducerea muniţiilor în foc; topirea elementelor metalice ale muniţiilor; tăierea muniţiilor cu ferăstrăul, scule electrice sau prin sudură; folosirea muniţiilor pentru improvizarea diferitelor unelte; demontarea focoaselor sau a altor elemente componente; folosirea, pentru joacă, de către copii, a unor muniţii, cum sunt: grenadele, proiectilele şi focoasele sau alte elemente din componenţa acestora. Foto: ISU Olt

Social

 

 

 

 

 

 

Social

Evenimente

Un șofer, în vârstă de 26 de ani, a fost depistast de radar, în cursul zilei de joi, cu 186 km/h pe varianta ocolitoare a municipiul Caracal.
În urma cercetărilor efectuate de oamenii legii, pe numele bărbatului s-a întocmit dosar penal...
O caracaleancă a sesizat marți dimineață Poliția Olt cum că ar fi fost răpită în timp ce se afla...
Polițiștii rutieri, în perioada 17 – 19 septembrie, au dat aproape 900 de amenzi, în cuantum de...

Alte articole

Poate te interesează:

© 2021 Slatina Ta. Drepturi rezervate.