Evenimente

perchezitii olt 2Poliţiştii din Vâlcea au desfăşurat, miercuri, 31 de percheziții domiciliare, în județele Vâlcea, Sibiu, Călărași și Olt, într-o cauză penală care vizează constituirea unui grup infracțional organizat și spălarea de bani. 28 de mandate de aducere au fost puse în executare, iar 12 persoane au fost reţinute.

accident recea 3Un accident de circulație în care au fost implicate trei autoturisme a avut loc marți, 26 septembrie 2023, în afara satului Recea. În urma coliziunii două persoane au fost rănite ușor, fiind transportate la Unitatea Primiri Urgențe a Spitalului Slatina.

perchezitiiPolițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Olt, împreună cu procurorii Biroului Teritorial Olt al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), au efectuat marți, 26 septembrie 2023, trei percheziții domiciliare în județ, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de pornografie infantilă.