Bătrân din Dobrun, găsit după o zi de căutări

batran disparut dobrun 1Zeci de poliţişti şi jandarmi au demarat acţiuni de căutare a bătrânului dispărut.

batran disparut dobrun 2Un bătrân din comuna Dobrun a fost găsit miercuri, la o zi după ce a plecat de bună voie de la domiciliu și nu s-a mai întors.

Bătrânul, în vârstă de 83 de ani, căzuse într-o zonă abruptă de lângă un sat al localității. În urma căzăturii, acesta nu s-a rănit serios, fiind conștient în momentul în care oamenii legii au ajuns la el.

Dispariția sa a fost anunțată la IPJ Olt marți seara, la ora 19:00, prin apelul de urgență 112. „Am fost sesizați despre faptul că un bărbat de 83 de ani, din comuna Dobrun, a plecat voluntar de la domiciliu și nu a mai revenit. Echipe sporite, formate din polițiști și jandarmi, au început de îndată activitățile de căutare. La data de 12 august, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Osica de Sus au găsit bărbatul căzut într-o zonă abruptă înconjurată de vegetație forestieră, în extravilanul satului Chilii, conștient și fără leziuni grave”, a declarat Alexandra Dicu, purtător de cuvânt al IPJ.

Bătrânul a fost evaluat de cadrele medicale și încredințat familiei.

 

 

Social

 

 

 

 

Social

 

 

Evenimente

Polițiștii au întocmit încă două dosare penale pentru săvârșirea infracțiunii de fraudă la vot pe numele unui bărbat din Vădăstrița și al altui bărbat cu domiciliul în Spania care a votat cu pașaportul la Giuvărăști.
De la ora 7 dimineața, când au fost deschise cele 380 de secții de votare din județul Olt, și până...
O mireasă din Curtişoara a ajuns la spital, duminică seara, după ce autoturismul în care se afla...
O tânără de 21 de ani a ajuns la spital, duminică după-amiază, fiind rănită în urma unui accident...

Alte articole

Poate te interesează:

© 2020 Slatina Ta. Drepturi rezervate.