Acţiuni ale poliției pentru combaterea răspândirii COVID-19 în zonele aglomerate

    control zone aglomerateZonele aglomerate din județ au fost luate cu asalt de oamenii legii. Peste 30 de amenzi au fost aplicate în 24 de ore.

    control zone aglomerate 1Poliţişti, jandarmi, pompieri și reprezentați ai Direcției Sanitar Veterinare și Direcției de Sănătate Publică, sub autoritatea Prefecturii Olt, au continuat să desfășoare activități de verificare pentru a preveni și combate răspândirea virusului COVID-19.

    Acțiunea s-a desfășurat în zone aglomerate, piețe, târguri, terase, zone de agrement, precum și mijloace de transport în comun. Pentru neregulile constatate, în doar 24 de ore s-au dat peste 30 de amenzi în cuantum de aproximativ 34.000 de lei.

    În cadrul acțiunilor desfășurate sâmbătă au fost verificate aproape 140 de societăți comerciale din județ. Au fost aplicate 25 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, un operator economic a fost sancționat pentru nerespectarea măsurilor de diminuare a impactului riscurilor iar opt amenzi au fost date pentru fapte de natură economică în contextul pandemiei de Coronavirus, valoarea totală a acestora fiind de 33.500 de lei.

    Acțiunile în zonele aglomerate din Olt vor continua și în perioada următoare, în vederea conștientizării privind necesitatea respectării măsurilor de distanțare socială pentru a preveni răspândirea virusului COVID-19.

    Actualitate

    Sâmbătă, 15 August 2020 09:43

    Creştinii prăznuiesc sâmbătă Adormirea Maicii Domnului, când, potrivit tradiţiei Bisericii, Maica...

    Evenimente

    Sâmbătă, 15 August 2020 09:13

    Patru maşini au fost implicate într-un accident rutier în urma căruia două persoane au avut nevoie...

    Actualitate

    Vineri, 14 August 2020 12:15

    Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, vineri, avertizări Cod galben de vreme instabilă,...

    Național

    Vineri, 14 August 2020 08:43

    Ionuţ Negoiţă a vândut clubul Dinamo unei companii din Spania, condusă de Pablo Cortacero.

    Economic

    Vineri, 14 August 2020 08:33

    Punctul de pensie va crește cu 14% din septembrie, potrivit proiectului de rectificare bugetară.

    Economic

    Joi, 13 August 2020 19:12

    Ministrul Finanțelor, Florin Cițu, a anunțat joi seară că pensiile vor crește „cu cea mai mare...

    Evenimente

    Joi, 13 August 2020 15:54

    Zeci de poliţişti şi jandarmi au demarat acţiuni de căutare a bătrânului dispărut.

    Evenimente

    Joi, 13 August 2020 12:34

    O pacientă a Spitalului de Psihiatrie Schitu Greci a murit seara trecută, la Spitalul Caracal.

    Evenimente

    Joi, 13 August 2020 10:59

    Trei tineri au fost reţinuţi, miercuri noaptea, sub acuzaţia de omor, după ce un bărbat de 42 de...

    Social

    Joi, 13 August 2020 10:41

    Elevii defavorizaţi din învăţământul preşcolar, primar şi gimnazial vor primi tichete în valoare...

    Actualitate

    Joi, 13 August 2020 10:39

    Un ordin al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) cu numeroase modificări la procedura...

    Național

    Joi, 13 August 2020 07:13

    București și 17 județe din România au intrat în zona roșie, potrivit Ministerului de Externe din...

    © Slatina TA. Drepturi rezervate
    Free Joomla! templates by Engine Templates