Băiat de 10 ani, salvat din apele Oltului

    salvat de la inecUn copil de 10 ani a fost salvat din râul Olt de către pompierii slătineni.

    Minorul se afla în apă, la o distanță de 500 de metri de podul rutier de peste Olt spre Barajul Moșteni, undeva în dreptul Dealului Grădiște, alarma fiind dată în jurul orei 13:00.

    În cel mai scurt timp au ajuns la fața locului două autospeciale de primă intervenție, o barcă cu motor, o autospecială complexă pentru intervenție și descarcerare, un echipaj SMURD, o ambulanță SAJ, dar și echipaje de la poliție și jandarmerie.

    „Copilul, în vârstă de 10 ani, a fost găsit la aproximativ 100 de metri de mal. Acesta se afla la suprafața apei, dar nu mai putea ajunge în siguranță pe uscat. Cu ajutorul bărcii cu motor, pompierii l-au salvat pe copil, acesta fiind preluat de echipajele medicale”, a declarat Alin Băsășteanu, purtător de cuvânt al ISU Olt.

    Băiatul nu prezenta urme vizibile de traumă, avea temperatura corpului normală și prezenta dureri la umărul drept. Acesta a fost transportat la UPU Slatina, pentru investigații amănunțite.

    Evenimente

    Un bărbat de 33 de ani, din comuna Schitu, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Județean 653 care tranzitează localitatea, fără a avea permis de conducere, nu a oprit la semnalul regulamentar efectuat de un echipaj de poliție, și-a continuat deplasarea, a pierdut controlul asupra direcției...
    Social

    Luni, 13 Iulie 2020 16:20

    Regatul Unit a stabilit mai multe detalii ale sistemului de imigrare bazat pe un punctaj, anunţat...

    Actualitate

    Luni, 13 Iulie 2020 15:28

    Prefectul Florin Homorean este unul dintre ultimele cazuri confirmate în județ cu noul...

    Evenimente

    Luni, 13 Iulie 2020 14:28

    Un bărbat de 37 de ani, din comuna Ianca, este acuzat că şi-a omorât prietenul de pahar, în urma...

    Actualitate

    Luni, 13 Iulie 2020 13:39

    Grupul de Comunicare Strategică atrage atenția asupra unui mesaj fals, atribuit Secretarului de...

    Social

    Luni, 13 Iulie 2020 12:38

    România este printre primele zece țări din Uniunea Europeană (UE) în care populația a scăzut în...

    Național

    Luni, 13 Iulie 2020 11:00

    Tot mai multe state interzic accesul cetățenilor români sau le condiționează intrarea pe...

    Evenimente

    Luni, 13 Iulie 2020 06:52

    Un bărbat de 33 de ani, din comuna Schitu, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Județean...

    Actualitate

    Duminică, 12 Iulie 2020 19:30

    Prefectul Florin Constantin Homorean se află internat în Spitalul Județean de Urgență Slatina,...

    Actualitate

    Sâmbătă, 11 Iulie 2020 16:31

    Un alt bărbat din Olt, depistat cu Coronavirus, a murit. Era internat la Spitalul Municipal...

    Evenimente

    Vineri, 10 Iulie 2020 13:03

    Un autoturism a ars în întregime, pe drumul naţional DN 65, în judeţul Olt, zona Pădurii Sarului.

    Actualitate

    Vineri, 10 Iulie 2020 11:45

    Administrația Națională de Meteorologie a emis vineri prognoza meteo pentru intervalul 13 iulie -...

    Social

    Vineri, 10 Iulie 2020 11:19

    Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunțat noi reglementări pentru simplificarea procesului de...

    © Slatina TA. Drepturi rezervate
    Free Joomla! templates by Engine Templates