Cercetată penal pentru că a scos la vânzare pe Internet un pistol

    pistol confiscatO femeie din comuna Ianca s-a ales cu dosar penal după ce poliţiştii au descoperit că pusese la vânzare, pe internet, un pistol funcţional care face parte din categoria armelor letale.

    Tânăra, în vârstă de 29 de ani, este cercetată penal după ce polițiștii Biroului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt s-au sesizat din oficiu, sâmbătă dimineață, cu privire la faptul că aceasta a postat un anunț pe un site online prin care oferea spre vânzare un pistol „de muzeu”. Persoana cerea pe arma letală, deținută ilegal, suma de 500 de euro.

    Oamenii legii au stabilit că femeia, în vârstă de 29 de ani, vindea un revolver funcțional, fără muniție. Tânăra din Ianca l-ar fi găsit în podul casei în care stă. „Revolverul face parte din categoria armelor letale și prezintă urme de rugină. Femeia a declarat că a găsit arma în podul casei și este posibil să fi aparținut fostului proprietar”, a declarat Alexandra Dicu, prutător de cuvânt IPJ Olt.

    Pistolul a fost ridicat în vederea continuării cercetărilor, în cauză fiind efectuate cercetări pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

    Evenimente

    Un bărbat de 33 de ani, din comuna Schitu, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Județean 653 care tranzitează localitatea, fără a avea permis de conducere, nu a oprit la semnalul regulamentar efectuat de un echipaj de poliție, și-a continuat deplasarea, a pierdut controlul asupra direcției...
    Social

    Luni, 13 Iulie 2020 16:20

    Regatul Unit a stabilit mai multe detalii ale sistemului de imigrare bazat pe un punctaj, anunţat...

    Actualitate

    Luni, 13 Iulie 2020 15:28

    Prefectul Florin Homorean este unul dintre ultimele cazuri confirmate în județ cu noul...

    Evenimente

    Luni, 13 Iulie 2020 14:28

    Un bărbat de 37 de ani, din comuna Ianca, este acuzat că şi-a omorât prietenul de pahar, în urma...

    Actualitate

    Luni, 13 Iulie 2020 13:39

    Grupul de Comunicare Strategică atrage atenția asupra unui mesaj fals, atribuit Secretarului de...

    Social

    Luni, 13 Iulie 2020 12:38

    România este printre primele zece țări din Uniunea Europeană (UE) în care populația a scăzut în...

    Național

    Luni, 13 Iulie 2020 11:00

    Tot mai multe state interzic accesul cetățenilor români sau le condiționează intrarea pe...

    Evenimente

    Luni, 13 Iulie 2020 06:52

    Un bărbat de 33 de ani, din comuna Schitu, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Județean...

    Actualitate

    Duminică, 12 Iulie 2020 19:30

    Prefectul Florin Constantin Homorean se află internat în Spitalul Județean de Urgență Slatina,...

    Actualitate

    Sâmbătă, 11 Iulie 2020 16:31

    Un alt bărbat din Olt, depistat cu Coronavirus, a murit. Era internat la Spitalul Municipal...

    Evenimente

    Vineri, 10 Iulie 2020 13:03

    Un autoturism a ars în întregime, pe drumul naţional DN 65, în judeţul Olt, zona Pădurii Sarului.

    Actualitate

    Vineri, 10 Iulie 2020 11:45

    Administrația Națională de Meteorologie a emis vineri prognoza meteo pentru intervalul 13 iulie -...

    Social

    Vineri, 10 Iulie 2020 11:19

    Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunțat noi reglementări pentru simplificarea procesului de...

    © Slatina TA. Drepturi rezervate
    Free Joomla! templates by Engine Templates