Un autocamion a acroșat o mașină la Jitaru

    accident jitaruUn accident rutier a avut loc vineri după-amiază, pe Drumul Național 65 – European 574, în afara satului Jitaru.

    Un pasager dintr-o mașină acroșată de un autocamion a fost rănit și a avut nevoie de îngrijiri medicale, iar în urma coliziunii dintre cele două autovehicule traficul s-a blocat.

    „Polițiștii Serviciului Rutier s-au deplasat la fața locului pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier. Din primele cercetări a reieșit faptul ca un bărbat, în timp ce conducea un autotren pe Drumul Național 65, din direcția Pitești către Slatina, în afara localității Jitaru, nu ar fi păstrat o distanță regulamentara față de autovehiculul din față, intrând în coliziune cu acesta.

    Autoturismul era staționat în coloană, în zonă fiind efectuate lucrări la partea carosabilă. Un pasager al autoturismului a suferit leziuni, în urma impactului”, a declarat Alexandra Dicu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.

    În urma accidentului, traficul în zonă s-a blocat, iar polițiștii sunt prezenți la fața locului pentru finalizarea cercetărilor și pentru degajarea traficului rutier.

    Evenimente

    Mai multe echipaje de pompieri ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt intervin în după-amiaza zilei de joi la stingerea unui incendiu produs în comuna Strejești.
    Evenimente

    Vineri, 07 August 2020 16:18

    Un bărbat în vârstă de 41 de ani, din comuna Strejești, a fost ucis joi seara de un vecin, un...

    Național

    Vineri, 07 August 2020 15:04

    Ministrul de Interne, Marcel Vela, a transmis, vineri, un mesaj prin care încurajează românii să...

    Evenimente

    Vineri, 07 August 2020 07:20

    Patru gospodării au fost afectate de un incendiu izbucnit, joi, în localitatea Strejești, din...

    Evenimente

    Joi, 06 August 2020 15:43

    Mai multe echipaje de pompieri ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt intervin în...

    Național

    Joi, 06 August 2020 14:28

    Azi, într-o şedinţă a Comitetului Executiv al FRF, convocată miercuri seară şi ţinută în premieră...

    Evenimente

    Joi, 06 August 2020 14:02

    În ultimele 24 de ore au fost înregistrate, la nivel național, 45 de decese în rândul pacienților...

    Național

    Joi, 06 August 2020 13:33

    Tragedie în Argeș! Un jandarm a fost găsit împușcat în cap cu arma din dotare, în timp se ce afla...

    Actualitate

    Joi, 06 August 2020 11:33

    Meteorologii anunţă trei zile de caniculă în sudul și estul țării. Temperaturile vor urca la 37 de...

    Social

    Joi, 06 August 2020 11:03

    Doi angajatori au fost fiind sancționați contravențional de inspectorii de muncă pentru folosirea...

    Național

    Joi, 06 August 2020 09:48

    Zece adolescenţi dintre primii 17 aduşi de pe litoral cu autospeciale ale Inspectoratului pentru...

    Social

    Miercuri, 05 August 2020 18:24

    Președintele Klaus Iohannis a anunțat miercuri că școala în învățământul preuniversitar începe la...

    Economic

    Miercuri, 05 August 2020 17:07

    Proprietarii de case din România pot depune cereri de finanţare pentru a primi până la 15.000 de...

    © Slatina TA. Drepturi rezervate
    Free Joomla! templates by Engine Templates