Un tânăr a fost reținut după ce a agresat doi bărbați, la Slatina

agresor arestatUn tânăr în vârstă de 35 de ani, din Slatina, a fost reţinut de poliţişti după ce a bătut doi bărbaţi, în Parcul Tineretului din Slatina. Una dintre victime a ajuns la spital.

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Slatina, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, au reținut joi, 20 iunie, un bărbat de 35 de ani, din Slatina, cercetat pentru lovire sau alte violențe și vătămare corporală.

Slătineanul este acuzat că în noaptea de 17 spre 18 iunie, puțin după ora 00:00, băut fiind, ar fi lovit doi bărbați, unul din Slatina, iar celălalt din Timișoara, care locuiește fără forme legale în municipiul reședință a județului Olt. Tot scandalul între ei a izbucnit de la un conflict spontan, iar una dintre victime a fost găsită inconștientă de cadrele medicale. A ajuns la Spitalul Slatina, iar apoi transferată la un spital din Craiova.

„Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat de 35 de ani, din municipiul Slatina, pe fondul consumului de alcool și al unui conflict spontan, ar fi agresat fizic doi bărbați de 50 și 51 de ani. În urma evenimentului, bărbatul de 50 de ani a rămas inconștient și a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina, iar apoi a fost transferat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova”, transmite IPJ Olt.

Oamenii legii au întocmit în cauză dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe, cercetările fiind continuate în vederea documentării activității infracționale și dispunerii măsurilor legale.

În urma probatoriului administrat, joi, 20 iunie 2024, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, pe numele bărbatului de 35 de ani a fost emisă o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și vătămare corporală.

Slătineanul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt, urmând ca în cursul zilei de vineri, 21 iunie 2024, să fie prezentat Judecătoriei Slatina cu propuneri legale.

 

Pin It
Tags: ,