A ars de viu în propria mașină care a luat foc

carbonizat in propria masinaÎn dimineața zilei de duminică, 10 martie 2024, pe un drum din zona municipiului Caracal, un bărbat a ars de viu în autoturismul său cu care s-a răsturnat la sensul giratoriu de pe varianta ocolitoare a municipiului Caracal și a luat foc.

Este vorba despre un bărbat de 52 de ani, din comuna Deveselu.

Echipaje de cadre medicale de la Serviciul de Ambulanță Județean și Inspectoratul pentru Situații de Urgență Olt au fost parte din salvatorii ce s-au deplasat la fața locului.

„Pompierii Detașamentului Caracal, cu o autospecială de stingere și un echipaj SMURD, au intervenit pe centura municipiului Caracal, la un accident rutier, urmat de incendiu. La sosirea echipajelor, autoturismul ardea generalizat, iar în interiorul acestuia a fost identificat șoferul, decedat, cu arsuri pe întreaga suprafață a corpului. În urma evenimentului, autovehiculul a ars în totalitate. Evenimentul este cercetat de organele competente”, a declarat căpitan Alin Băsășteanu, purtător de cuvânt al ISU.

Din primele date s-a stabilit că bărbatul din Deveselu, a pierdut controlul direcției de mers și s-a răsturnat cu mașina în afara părții carosabile în zona sensului giratoriu de pe centura ocolitoare a Caracalului, aceasta luând foc.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Pin It
Sfaturi practice

Marți, 10 Decembrie 2024 10:07

Crăciunul este o sărbătoare plină de magie, mai ales pentru cei mici, care așteaptă cu nerăbdare momentul în care vor descoperi cadourile sub brad. Pentru părinți, însă, alegerea darului potrivit...