Ciocnire violentă între două autovehicule la Verguleasa

accident verguleasa 1În după-amiaza zilei de luni, două autovehicule s-au ciocnit violent la Verguleasa. Unul dintre șoferi a fost rănit și a avut nevoie de primul ajutor.

Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apelul de urgență 112, cu privire la producerea evenimentului rutier, la fața locului, pentru cercetă, deplasându-se polițiștii din cadrul Biroului Rutier Slatina.

„Polițiștii au constatat faptul că un bărbat, în vârstă de 55 de ani, din municipiul Drăgășani, județul Vâlcea, în timp ce conducea un ansamblu de vehicule format din cap tractor și semiremorcă, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, ar fi intrat în coliziune cu o autoutilitară condusă de un tânăr de 30 de ani, din comuna Verguleasa, județul Olt. În urma accidentului, conducătorul autoutilitarei a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina. Cei doi conducătorul auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative”, se arată într-un comunicat al IPJ Olt.

Se pare că vinovat este conducătorul ansamblului de vehicule care nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum într-o curbă la dreapta, carosabilul fiind umed, a pătruns pe contrasens și a acroșat autoutilitara ce circula regulamentar din sens opus.

Polițiștii efectuează acum cercetări pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările în care a avut loc accidentul, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

 

Pin It
Sfaturi practice

Marți, 10 Decembrie 2024 10:07

Crăciunul este o sărbătoare plină de magie, mai ales pentru cei mici, care așteaptă cu nerăbdare momentul în care vor descoperi cadourile sub brad. Pentru părinți, însă, alegerea darului potrivit...