Legea pensionării mai devreme a slătinenilor, promulgată

Evaluare utilizator: 5 / 5

Steluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță activă
 

Lege pensionare slatineniLegea care prevede reducerea cu doi ani a vârstei de pensionare pentru persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în Slatina şi pe o rază de 8 kilometri în jurul acestei localităţi a fost promulgată de preşedintele Klaus Iohannis.

Legea prevede ca persoanele care locuiesc în localităţile Slatina, Turnu Măgurele şi Râmnicu Vâlcea să beneficieze de reducerea vârstei standard de pensionare cu doi ani, fără penalizare. Modificarea alin. (5) al art. 65 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice a fost iniţiată de parlamentarii olteni Paul Stănescu (PSD) şi Gigel Ştirbu (PNL).

De noua lege vor beneficia slătinenii şi cei care locuiesc pe o rază de opt kilometri în jurul Slatinei, care au locuit cel puţin 30 de ani, în această zonă.

Conform legii: „Persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă datorită extracţiei şi prelucrării minereurilor neferoase cu conţinut de cupru, plumb, sulf, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, a pulberilor metalice şi/ sau de cocs metalurgic, precum şi a emisiilor de amoniac şi derivate, respectiv Baia Mare, Copşa Mică, Zlatna, Târgu Mureş, Slatina, Turnu Măgurele şi Râmnicu Vâlcea, pe o rază de opt kilometri în jurul acestor localităţi, beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu doi ani fără penalizare”.