Femeie ucisă cu sânge rece de propriul fiu

Evaluare utilizator: 0 / 5

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă

Femeie ucisa de fiul sauUn bărbat în vârstă de 51 de ani, din comuna Tufeni, şi-a bătut cu bestialitate propria mamă. Femeia în vârstă de 85 de ani a murit câteva zile mai târziu, din cauza rănilor suferite.

Luni după-amiaza, în jurul orei 16:30, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore. „În fapt, s-a reţinut că la data de 30 mai 2017, inculpatul a exercitat acte de violenţă fizică asupra mamei sale, în vârstă de 85 de ani, pe care a lovit-o cu pumnii şi picioarele, provocându-i leziuni traumatice, respectiv fracturi costale şi rupturi hepatice care au condus la decesul acesteia, survenit la data de 3 iunie”, spun procurorii secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt.

Bărbatul se află în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt şi urmează a fi prezentat de procurorii olteni în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Olt, cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.